top of page

Festivalul Scrisorilor 2026

Între 10 septembrie și 10 noiembrie, Asociația Hearth / Casa Kerim își așteaptă spectatorii cu a VI-a ediție a Festivalului Scrisorilor.

Deschis publicului de toate vârstele și gratuit, Festivalul Scrisorilor 2026 celebrează tema „Autobiografic” și folosește, precum în edițiile precedente, jurnale, scrisori și mărturii ca materiale vii pentru evenimentele din program – expoziții, spectacole, dialoguri, ateliere și multe altele.

Există o casă pe strada Parfumului, la numărul 19, în care scriitoarea și jurnalista Silvia Kerim a locuit toată viața. Din 2017, casa aparține Asociației Hearth, care a transformat-o într-un loc unde se repetă spectacole, se scrie, se citește cu voce tare și, o dată pe an, se creează un festival dedicat… lucrurilor pe care oamenii le notează pentru ei înșiși. Anul acesta, festivalul se întoarce acasă (într-un sens mai literal decât de obicei): în 2026, se împlinesc 95 de ani de la nașterea Silviei Kerim, iar ediția a VI-a a Festivalului Scrisorilor începe cu un omagiu adus femeii care a scris în camerele acestea.

Articole
Parteneri

Proiect cultural finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția AFCN. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

bottom of page